• 4 iunie 2022
• Simona Matei
• BLOG

Îți mai aduci aminte când a fost ultima dată când te-ai simțit pe deplin acasă în această lume? Când ai simțit că vibrezi la unison cu cei din jur? Te-ai simțit vreodată atât de încrezător și plin de speranță, încât să-ți dai voie să-ți deschizi sufletul și să te arăți lumii așa cum ești tu, fără ascunzișuri și fără disimulări?

Te invit, în acest articol, să ne uităm împreună la cum te poți bucura cu adevărat de apartenență și ce poți face ca să te simți mai conectat cu lumea din care faci parte.

Trăim în cercuri ale conexiunii

Instinctiv și în mod natural, oamenii se coalizează în grupuri, fie pentru că este cea mai bună strategie de supraviețuire, fie pentru că ne face pur și simplu plăcere. Apartenența aduce cu sine multă acceptare și sens. Când suntem împreună cu ceilalți, tot ceea ce trăim este amplificat și însuflețit. Descoperim perspective umane și individuale care sunt universal valabile.

Strămoșii noștri, spre exemplu, au clădit un model de comunitate care-și extrăgea seva din conectarea la ceva mai înalt, care transcende ființa individuală. Au creat ritualuri pentru toate momentele esențiale ale vieții, pentru toate pragurile și provocările devenirii: de la naștere, până la moarte. Totul era dinainte ordonat într-un firesc al lucrurilor, în acord cu ritmurile naturii. Ritualurile și credința aveau rolul de a crea ordine în conștiință și în viață. Tribul răspundea atât nevoilor primare de protecție și supraviețuire, cât și celor sufletești și spirituale, considerate la fel de importante. În felul acesta, oamenii din vechime rămâneau conectați în mod constant la un sentiment profund de sacralitate, comuniune și cea mai înaltă formă de protecție.

În contratimp, observăm că astăzi tindem să acordăm o atenție deosebită individualismului și acumulărilor materiale. O parte esențială a sinelui a fost amputată și multe dintre aspirațiile sufletului sunt ignorate. Am lăsat să cadă în uitare și derizoriu nevoia noastră pentru o întregire de sine mai cuprinzătoare, iar prețul pe care îl plătim este alienarea și pierderea sentimentului de apartenență. Dar ecourile acestor nevoi reapar în conștiință sub forma dorinței pentru o viață conectată.

Desăvârșirea personală: ancora care susține relațiile afective

Atunci când ne naștem, suntem într-o totală dependență și fuziune cu mama și îngrijitorii noștri. Atmosfera afectivă de care suntem înconjurați în copilărie creează fundamentul pentru simțământul propriei integrități și puteri. Fără acest atașament primar nu am putea supraviețui, nu am ști cum să ne conectăm cu ceilalți și cum să creăm o legătură emoțională cu noi înșine. Pe măsură ce avansăm în vârstă, aflăm că aventura propriei descoperiri și desăvârșirea noastră sunt nevoi la fel de importante precum cele de conexiune și sprijin.

În noi sălășluiește unul dintre cele mai frumoase paradoxuri: nevoia de a ne contura o individualitate proprie și de a ne desăvârși ca ființe unice, precum și nevoia de a fi împreună cu ceilalți. Aceste aspecte aflate în conflict se armonizează, așa cum vom vedea, doar atunci când putem să ne sprijinim pe un sentiment solid și viu de apartenență.

Atașamentul sigur duce la autonomie și diferențiere

Diferențierea și conectarea emoțională sunt cei doi poli care ne ajută să ne simțim vii și întregi. Să fii o ființă întreagă presupune să te poți delimita în mod sănătos de așteptările celorlalți; presupune să ai o înțelegere cât mai cristalină, intuitivă și viscerală a cine ești tu, în mod profund, cu valorile, credințele, aspirațiile tale. Nu putem simți că aparținem într-o relație, în absența unui sentiment de coerență și integritate interioară.

Ca să te simți hrănit emoțional cu adevărat, e important să te lași văzut așa cum ești tu, în mod natural. Nu poți simți conexiunea cu ceilalți, dacă îi întâlnești dintr-un spațiu artificial, neautentic sau încercând să joci un rol. Adu-ți aminte cum se simte legătura ta cu lumea, atunci când te conectezi cu ea dintr-un spațiu de stabilitate, având încredere în competențele tale, conștient de granițele tale personale, cu respect și apreciere pentru eforturile și vulnerabilitatea ta.

Toko-Pa Turner identifică sursa întregirii și aparținerii în sentimentul de vrednicie și în stima de sine. Când nu ești conectat cu acest sentiment binefăcător al propriei valori, vei încerca să-ți umpli rezervorul de validare mergând în afară, încercând să împlinești cât mai multe lucruri mărețe. Dar drumul către întregire și armonizare – cu lumea din care facem parte – este invers: de la interior către exterior. E important ca mai întâi să descoperi ce-ți place, ce te entuziasmează și te face să te simți viu. Vulnerabilitatea și imperfecțiunile tale sunt parte integrantă din totalitatea ta; sunt surse de creativitate și evoluție.

Când îți dai voie să-ți percepi frumusețea și unicitatea, să-ți repatriezi părțile alienate din tine, lumea îți va putea reflecta înapoi această bogăție și tu, la rândul tău, îți vei regăsi locul în lume.

Împrietenirea cu singurătatea: drumul către solidaritatea profundă

Sentimentul de apartenență este ceva viu și dinamic, în care perioade de singurătate alternează cu cele de relaționare. Deși ne dorim cu toții să fim alinați și ocrotiți, nu întotdeauna se întâmplă asta. Singurătatea poate fi uneori atât de terifiantă, încât ne grăbim să o ocolim cât mai repede. Dar acest sentiment stingher și inconfortabil poate să ne ofere un indiciu prețios despre năzuințele noastre cele mai profunde și despre cine suntem cu adevărat.

Din ungherele tainice ale sufletului se desfac, strat după strat, ecourile dorințelor și resurselor noastre. Dacă asculți cu atenție, din crâmpeiele de amintiri ale copilăriei tale se pot desprinde dorul de libertate uitat, primii muguri ai poftei de dragoste, exuberanța în fața misterului vieții. Dacă ne lăsăm prinși în hățișul incolor și repetitiv al unei vieții trăite pe pilot automat, ne vom simți lipsiți de valoare. Încrederea în sine este conectată direct cu capacitatea de a ne simți integralitatea și unicitatea. Cu cât sunt mai vii și mai palpabile contururile ființei noastre, cu atât mai colorat devine universul nostru lăuntric.

Oricât de înspăimântat ai fi de această durere de a fi singur, există totuși ceva rodnic și benefic atunci când primești experiența singurătății în sufletul tău. Pe măsură ce vei primi singurătatea, senzația va deveni mai puțin insuportabilă și treptat se va transforma în ceva cu totul nou, în sentimentul regăsirii de sine. Vei descoperi că momentele petrecute în tovărășia ta pot deveni momente senine, de bucurie, prin care ai ocazia să-ți cunoști puterea lăuntrică. Aceste momente de regăsire creează un spațiu sănătos între noi și ceilalți, un spațiu fluid al separării și regăsirii, prin care sentimentul nostru de solidaritate se transformă și se îmbogățește constant. Această singurătate trăită ca intimitate cu sine, cuplată cu grija pentru desăvârșirea noastră individuală, sunt două căi importante care bun bazele unor relații sănătoase.

Comunitatea adevărată se naște în jurul oamenilor care au gustat singurătatea aducătoare de sens și își deschid sufletul cu vulnerabilitate, receptivitate și căldură. Rămânând conectați în mod constant la sursa noastră de înțelepciune interioară, susținuți de corpul și emoțiile noastre, putem menține vie în conștiință bucuria ghidușă a copilului interior, încântarea pentru clipele petrecute cu ceilalți, voluptatea de a ne înfrupta din toate aromele bogate și învăluitoare ale vieții. Sentimentul de apartenență își extrage seva din arta de a ne trăi viața într-o constantă căutare și dăruire de sine, recunoscând în același timp cât de dependenți suntem unii de alții.

Articol aparut in Paginadepsihologie.ro