Există multe motive și factori care îi determină pe pacienți să ceară ajutorul unui terapeut. Atunci când trece pragul cabinetului, pacientul o face pentru că a ajuns într-un impas în viața lui, pe care nu-l poate depăși de unul singur. Atunci când vine la terapie el speră ca ceva să se modifice, speră să atingă o anumită armonie sufletească, tânjește după o schimbare care să îi aline suferința.

În general, atunci când vin în terapie pacienții sunt mai degrabă confuzi, copleșiți de trăirile lor, neputincioși, fără repere clare. Motivația și așteptările legate de terapie sunt și ele de multe ori amestecate și aproximative.  Dar fiecare dintre ei are sădită în suflet speranța unei schimbări care să îi permită să ajungă la o împăcare cu sine și care să dea sens situației lor. Și ce așteptare mai legitimă din partea pacienților noștri decât aceea ca terapia să producă o schimbare?

Dar ce înseamnă de fapt schimbarea și cum pot ședințele de terapie să faciliteze schimbarea? Gestalt-terapia și-a dovedit eficacitatea terapeutică de-a lungul timpului. Ca orice formă de terapie, asumă implicit o înțelegere despre eficacitatea terapiei.

Dar cum anume răspunde terapeutul Gestalt nevoii urgente și presante a pacientului pentru schimbare? Sensul schimbării este jalonat în Gestalt-terapie de teoria paradoxală a schimbării, așa cum a fost ea înțeleasă de Beisser. Acesta afirma: „paradoxul este că, cu cât cineva încearcă să fie ceea ce nu este, cu atât are mai puține șanse să se schimbe. (Beisser, 1970).”

Oamenii se schimbă atunci când renunță să mai lupte cu cine sunt și încetează să mai încerce să devină altceva decat ceea ce sunt, când devin complet conștienți de ce sunt și cum anume sunt.

Așa cum vom vedea în acest eseu, teoria paradoxală a schimbării surprinde din plin spiritul în care se lucrează în Gestalt-terapie.

Există mai multe concepte de bază care au convers și au dus la conturarea concepției despre schimbare. O să schițez aici cum anume conceptele fundamentale care au trasat practica și gândirea Gestalt de-a lungul timpului s-au materializat într-o concepție unitară despre terapie și rolul ei în viața pacienților.

Autoreglarea organismică

Continuând descoperirile din biologie, Gestalt-terapia a mizat foarte mult pe tendința naturii spre creștere și dezvoltare. Natura are tendința de a-și maximiza resursele de care dispune, folosindu-se de un minim de energie.

Autoreglarea organismică cuprinde două componente fundamentale – mediul și organismul.

Întâlnirea persoanei cu mediul său poartă în Gestalt numele de frontieră-contact. Și pentru că mediul este în permanentă schimbare, iar organismul este orientat către a-și menține echilibrul interior, acest echilibru implică în mod automat o dinamică prin care organismul însuși este obligat să se schimbe pentru a face față schimbărilor din mediu.

Goodman (1951) înțelege autoreglarea organismică ca o funcționare a organismului la granița-contact. Pentru a se adapta, organismul trebuie să fie capabil să se ajusteze în permanență la condițiile de mediu care sunt într-o perpetuă schimbare. El trebuie să își dezvolte strategii din ce în ce mai ingenioase și eficiente ca sa-și procura hrana necesară pentru dezvoltare și creștere. Adaptarea presupune flexibilitate, fluiditate, creativitate.

Transpus la nivel psihologic, pentru a se adapta este nevoie ca o persoană să fie ancorată în prezent, să fie în același timp conștientă de trăirile interne, cât și de configurația câmpului din care face parte.

Există întotdeauna factori care se interpun și care bruiază adaptarea persoanei la granița-contact. Pe de o parte factori de mediu mult prea stresanți și care solicită la maxim capacitatea de adaptare a persoanei; pe de altă parte ceva din configurația și modul de funcționare a organismului însuși blochează uneori capacitatea acestuia de adaptare. Gestalt-terapia numește rezistențe mecanismele de adaptare de la graniță-contact.

Rezistențele sunt în primul rând mecanisme de adaptare. Ele desemnează acele strategii care permit supraviețuirea într-un anume moment al existenței. Atunci când se perpetuează dincolo de nevoia prezență a organismului și devin prin refolosire excesivă rigide și anacronice, ele deservesc nevoia organismului de adaptare și creștere. Ceea ce a fost util la un moment dat devine, prin folosirea lui automatizată și indistinctă, o piedică în calea evoluției și o manieră inflexibilă de a răspunde cerințelor vieții.  Rezistențele întrerup ciclul contact și împiedică asimilarea unei experiențe noi din mediu, prin aceea că persoana se raportează la mediul trecut mai degrabă decât la cel de aici și acum. Drept consecință, persoana nu integrează noua experiență.

Ideea de autoreglare organismică este una dintre ideile fundamentale care au săpat înțelegerea teoriei Gestalt și a deschis drumul către valorizarea dialogului și a procesului în terapie. În loc să fie o terapie care se distinge prin tehnici și metode terapeutice, Gestalt-terapia a înțeles că cel mai eficient mod în care un terapeut își poate doza intervențiile este ținând cont și fiind încrezător în procesul terapeutic care are loc între pacient și terapeut, încercând totodată să dea glas nevoilor și tendințelor sănătoase ale pacientului.

Autoreglarea organismică este ca un râu care și-a săpat albia de-a lungul timpului și care încearcă să își facă drum printre pietre. În drumul lui râul întâlnește o sumedenie de obstacole, dar reușește să se infiltreze printre crăpături, săpând în piatră sau ocolind-o dacă piatra este prea mare. A încerca să deturnezi cursul râului înseamnă să intervii în mod artificial pentru a impune un ritm străin cursului apei, în dorința de a-i trasa un alt curs decât cel natural. Râul curge pur și simplu, fără un scop anume sau o direcție prestabilită. Cu toate acestea, nimic nu este mai firesc și armonios decât vederea unui râu care se ramifică neașteptat printre piatra muntelui. În calitate de terapeut, a încerca să impui o direcție de lucru pacientului, falsificând și forțând cursul natural al procesului terapeutic, înseamnă să impui un ritm și o direcție străine pacientului.

Având ca fundament această presupoziție a autoreglării organismice, teoria paradoxală a schimbării nu spune nimic altceva decât că schimbarea este un proces natural, care intervine în mod spontan dacă întrunește condițiile necesare pentru aceasta.

Cu cât sunt mai atent și îmbrățișez  felul meu de a fi în relație cu mine și cu ceilalți în acest moment al vieții mele, cu atât voi fi mai capabil să fiu în contact cu nevoile și dorințele mele și voi putea să permit acestor nevoi să îmi orienteze acțiunile.

Rolul terapeutului este să urmărească împreună cu pacientul cursul râului și să vadă unde duce el și să il ajute pe pacient sa îndepărteze eventualele obstacolele care apar de-a lungul acestui drum.

Starea de prezență sau despre schimbarea naturală

S-a observat în terapie că o schimbare în felul în care oamenii își înțeleg situația și iși mobilizează energia apare atunci când ei reușesc să rămână  în contact cu momentul prezent, cu sentimentele și senzațiile pe care le resimt, cu durerea și bucuria lor.

Starea de prezență și contactul sunt mijloacele naturale prin care oamenii se dezvoltă și evoluează. Contactul determină schimbarea spontană și firească. Gary Yontef, 1982, 1983).

Gary Yontef subliniază faptul că starea de prezență eficientă se bazează și este mobilizată de nevoia dominantă a organismului din momentul prezent. Starea de prezență implică nu numai autocunoașterea, dar și cunoașterea situației actuale și a modului în care propria persoană funcționează în această situație.

„Orice negare a situației și a solicitărilor ei, sau a propriilor dorințe și răspunsuri alese, reprezintă a perturbare a stării de prezență. Starea de prezență este însoțită de posesie, adică, procesul de a-ți cunoaște capacitățile de control, de alegere și de asumare a responsabilității pentru propriul comportament și pentru propriile sentimente.” (Yontef,1993). Starea de prezență cum o numește Yontef sau awareness-ul, este o precondiție a contactului deplin și vibrant cu mediul.

Conștientizarea sau starea de awareness implică a fi capabil să reflectezi asupra a ceea ce se întâmplă în acest moment în relație, în timp ce ești prezent deplin în această relație. Sunt conștient și reușesc să mă adaptez la noutatea momentului prezent atunci când sunt conștient de trăirile interne, sunt atent la configurația contextului actual, precum și la senzațiile corporale pe care le resimt.

În Gestalt-terapie insight-ul reprezintă înțelegerea clară si nemijlocită a structurii situației studiate. Starea de prezență este o înțelegere cuprinzătoare, care îmi implică deopotrivă mintea, corpul și sufletul.

Cum poate simplul fapt de a sta în contact cu momentul prezent și cu ceea ce aduce el să fie o sursă de schimbare? Cum se poate să rămân în contact, spre exemplu cu durerea unei pierderi și acest lucru să îmi facă bine?

Ințelegerea  imediată a situatiei mele  și formarea unui Gestalt nou, luminos, în care toate părțile componente ne apar cu acuratețe, este cheia pentru înțelegerea sensului stării de prezență.  Starea de prezență înseamnă să fiu pe deplin conectat cu mintea, corpul și sufletul meu și în același timp să fiu complet angajat în ceea ce fac. Presupune pe de o parte un tip de înțelegere globală, holistică, pe de altă parte implică luarea în posesie și responsabilizarea pentru întreaga mea situație prezentă.

Atunci când experimentez un awareness deplin, sunt deja angajat în ceea ce fac. Deși situația rămâne aceeași, percepția mea despre ea se modifică. Ea  se impune cu mai multă claritate și acuratețe minții mele, iar noile aspecte din câmpul meu existențial, de care nu eram înainte conștient , reconfigurează întreaga mea percepție despre mine și situația mea. Conștientizarea unor resurse personale sau din mediul meu, de care până mai devreme nu eram conștient, vin să ia locul confuziei și sentimentului copleșitor de neputință. Dintr-o dată mă simt revitalizat și mai încrezător, figura anemică de mai înainte capătă coerență, iar noutatea înțelegerii mele mă interpelează și mă împinge să mă repoziționez și să răspund altfel dificultăților mele. Este ca o cunoaștere profundă complet nouă care îmi oferă, prin însăși noutatea ei, noi posibilități de ajustare și resurse de creativitate.

Spre deosebire de înțelegerea încetățenită a termenului de „conștientizare”, ca simplă înțelegere mentală, Gestalt-terapia insistă foarte mult asupra unui sens mult mai cuprinzător al conștientizării.

 Awareness este în primul rând „o formă de contact și nu este ceva care se întâmplă în interiorul unei persoane, ci este mai degrabă ceva ce se întâmplă între persoană și mediul ei. (Gary Yontef, Ph. D., ABPP and Friedmann Schulz, M.A., 2013).

Când sunt conștient sunt întotdeauna conștient de ceva. Ideea de intenționalitate despre care a vorbit fenomenologia, ca fapt de a fi în mod automat orientat către ceva, trasează granițele acestui awareness care mă leagă în mod spontan si automat  de lumea din care fac deja parte. Starea de conștiență prin urmare nu se referă la insight-uri mentale, ci implică un proces holistic care îmi implică întreaga ființă – abilitatea de a folosi experiența mentală, senzorială și emoțională pentru a strânge și procesa informații.

”Persoanele conștiente sunt capabile să răspundă flexibil și diferit la un spectru larg de persoane diferite și situații. Cu cât persoană este mai conștientă cu atât are mai multe calități și polarități distincte integrate și cu atât poate acomoda mai multe aspecte ale sale. O persoană conștientă este o persoană care își poate accepta fațetele diverse și distincte ale personalității ei. ” (Phil Joyce& Charlotte Sills,2006)

O persoană conștientă își urmează instinctiv tendința spre autoreglare și ajustare creativă la mediu, încercând, după cum spune Polster (1974), să  acomodeze și să integreze polaritățile și aspectele renegate sau neasumate ale întregii persoane.

Pentru a avea un contact bun cu lumea este nevoie să riscăm să ne descoperim și să ne atingem propriile granițe. Autoreglarea eficientă presupune un contact în care persoană este conștientă de elementele noi din mediu, dar care pot fi hrănitoare atât, cât și toxice. Ceea ce este hrănitor este asimilat, iar restul este respins. Acest tip de contact diferențiat duce inevitabil la creștere. Terapeutul va încerca să ofere suport și înțelegere pacientului, astfel încât pacientul să aibă curaj să exploreze situația lui prezență și diversele fațete ale ființei lui, de care este doar parțial conștient.

Procesul de explorare, de a sta cu situația dureroasă din prezent, poate fi unul extrem de dureros, cu atât mai mult cu cât de obicei suntem obișnuiți să ne blocăm starea de conștiență, iar autoreglarea spontană am înlocuit-o cu un simț al cum ar trebui să fim, să reacționăm, să simțim.

Scopul terapiei este de a încuraja și asista conștientizarea spontană a pacientului în contactul lui cu mediul. Înseamnă a da spațiu și încredere creativității naturale a organismului, mai degrabă decât a stabili un program pentru pacient; înseamnă a onora relația „Eu-tu” într-o co-creare continuă a graniței de contact.  Creșterea awareness-ului are în sine un efect vindecător. Acceptarea pacientului de către terapeut deschide drum către acceptarea de sine a pacientului și îl încurajează pe acesta să sape în propriul awareness. 

Efectul imediat al conștientizării este de-dramatizarea situațiilor pacientului, cu relativizarea dificultăților prezente.  Realitatea nu mai are greutatea unui dat inflexibil și neschimbător, ci apare mai degrabă ca ceva care poate fi modelat.

Către actualizarea de sine

Sinele nu este o entitate fixă, separată de lumea din care face parte. Sinele este mai degrabă un proces care nu poate fi descoperit decât în contact. El trebuie înțeles ca aparținând în egală măsură mediului și organismului.

Înțelegerea „Sinelui” ca proces, ca ceva care are un caracter temporal, care se modifică și se diferențiază în permanență prin contact, a reprezentat o noutate foarte mare în psihologie. Atunci cand a aparut a fost o idee subversivă în raport cu psihanaliza freudiană și teoria lui despre Ego.

Uneori pattern-urile timpurii ale pacienților s-au fixat și sedimentat într-o structură de personalitate. Unele dintre aceste tipare nu sunt nimic altceva decât experiențe neîncheiate, posturi corporale rigide, un cumul de evitări și rezistențe, inhibări ale trăirilor și senzațiilor. Întreruperile sunt vizibile pentru terapeut prin incongruența dintre exprimarea verbală și postura corporală, stilul unei persoane de a se retrage și a intra în contact.

Gestalt-ul explorează unde sunt blocajele la nivel de personalitate, care sunt tipurile de rezistențe care îl împiedică pe pacient să se dezvolte și să crească. Deblocarea se face prin eliberarea de tensiuni și rezistențe rigide acumulate de-a lungul timpului și mai ales, prin eliberarea potențialului de actualizare de sine a pacientului. „Prin absorbția contactului final, „Sinele” funcționează ca organ al creșterii.” (Lee McLeod, June 1992, pag. 27)

Ca să facă mai intuitiv acest proces de deblocare și actualizare, Michelle Corigan trasează o paralelă între practica șamanismului și terapia Gestalt. Ea susține că „atât Gestalt-ul cât și Șamanism-ul sunt moduri de vindecare, de a ajunge la centrul Sinelui astfel încât să pășim în echilibru și frumusețe, descoperind întregul. (Learning through Gestalt and Shamanism – Michelle Corigan; Renewal, puting Gestalt into action, June2014, pag. 2)

Sinele despre care ne vorbește Gestalt-ul nu este o entitate fixă, pre-donată, ci este ceva ce ia naștere la frontiera-contact.  Atât șamanismul cât și Gestalt-terapia explorează ceea ce îl ține pe pacient pe loc și îl împiedică să se dezvolte și eliberează energie. Gestalt-ul vorbește de închiderea unui ciclu al contactului care produce schimbare și permite  schimbarea figurii/fond și formarea unui nou Gestalt (figură cu sens). În terapia Gestalt, o figură este ceea ce iese în evidentă, ceea ce este mai importat pentru un pacient la un moment dat, ceea ce se distinge de fundal.

  Atât șamanismul cât și Gestalt- vorbesc despre o călătorie  fără o destinație precisă, dar nu mai puțin lipsită de direcție și sens. Este vorba de explorarea necunoscutului care aduce cu sine, în mod natural, noi oportunități și direcții de lucru, care mobilizează energia pacientului și potențialul lui creativ.

Când figura este ternă, confuză, este pentru că ceva din mediu nu este luat în calcul, lipsește din contact.  ”Terapeutul trebuie să țină cont de context, să facă să apară elemente străine ale câmpului, de care pacientul nu este conștient, pentru a face să reiasă o figură clară, un Gestalt. ”(Paul Goodman, 1951, pag. 9)

Dacă se regăsesc într-un mediu potrivit, care să îi ofere resurse și oportunități necesare, indivizii tind să își realizeze potențialul personal, să își valorizeze resursele și să își împlinească propria natură. Dar bineînțeles că nu de puține ori există întreruperi externe și obstrucționări care interferează cu procesul de auto-actualizare, iar persoana se vede constrânsă să își mobilizeze toate resurse și atuurile că să reușească să treacă peste ele. Va trebui să depună eforturi ca să atingă un echilibru, fără a pierde din complexitatea și bogăția propriei ființe. Asta presupune să dea curs impulsului lui înnăscut către completitudine prin integrarea tuturor aspectelor vieții sale afective și aspectelor realității sale extinse.

Despre a fi întreg

Așa cum am subliniat de mai multe ori în acest eseu, Gestalt-ul are o viziune holistică despre ființa umană și în mod implicit despre relația dintre minte și corp. Există o corelație între stările fizice și stările mentale. Emoțiile sunt experiențe întrupate. Perls consideră că nici o experiență nu poate produce schimbare în absența unei integrări, atât la nivel mental, cât și la nivel afectiv.

Atitudinea fenomenologică pe care terapia Gestalt a preluat-o din fenomenologie îl îndeamnă pe terapeut să își ia ca reper în primul rând experiența subiectivă imediată a pacientului, așa cum este ea resimțită, atât la nivel afectiv cât și la nivel fizic-senzorial, și să fie atent la modul în care pacientul înțelege și dă sens experienței lui subiective.

De foarte multe ori vorbind despre sine, creștere și awareness, Gestalt-ul menționează ideea de sine autentic. Așa cum am arătat de-a lungul acestui eseu, terapia Gestalt-istă respinge orice încercare de a-și ghida intervențiile în funcție de un ideal el Eul-ui sau o normă auto-impusă de către societate sau terapeut pacientului. Orice intervenție externă care deplasează procesul înspre o destinație finală este văzută că invazivă și anti terapeutică. Dacă corelam această idee cu înțelegerea sinelui ca proces care are loc la granița-contact, pare la primă vedere că este lipsit de sens să vorbim despre un sine autentic. Ce semnificație poate avea sinele autentic, dat fiind ca sinele este condiționat de contact, este ceea ce setează cadrul pentru  formarea/distrugerea unei figuri?

Terapia Gestalt este o explorare, mai degrabă decât o modificare directă a comportamentului. Rolul ei este de a susține procesul de creștere și dezvoltare a pacientului cu ajutorul awareness-ului. În acest sens, ”autentic” nu înseamnă nimic altceva decât că persoana își găsește drum către sinele lui în permanentă schimbare, că reușește să perceapă mai clar care sunt nevoile lui, ce îi descrie cel mai bine ființa, ce anume îl împlinește. Cu ajutorul explorării și a prezenței vii, autentice și oneste a terapeutului, pacientul se simte mai pregătit să se dezbare de toate introiecțiile și ideile preluate necritic din mediul lui, pentru a face loc sinelui propriu, cu tot ceea ce este el în prezent – aici și acum. Awareness-ul este acompaniat de luarea în posesie a acestui sine, de control și responsabilizare pentru acțiunile și sentimentele noastre.

Concluzie

Terapia Gestalt a adus foarte multe idei inovative și creative în psihoterapie și a făcut o adevărată muncă de pionierat, dând naștere unei reforme a psihoterapiei. Ca o terapie umanistă, ea a oferit oportunitatea pentru eliberarea potențialului creativ din oameni, a susținut individualitatea și diferențele în detrimentul conformismului. 

Toate formele de terapie împărtășesc unele principii despre ce anume este eficient și benefic în terapie. Ceea ce diferențiază Gestalt-ul de alte forme de terapie, este faptul că ea a mizat foarte mult pe forța vindecătoare a awareness-lui, a stării de prezență nedivizate. De aceea, o bună parte dintre ședințele de terapie folosesc experimentarea ca modalitate de facilitare a awareness-ului, ca mijloc prin care o persoană învață cum să  se dăruiască complet momentului prezent, fără a fi copleșit de el. Naturalețea și spontaneitatea pe care le eliberează contactul cu noi înșine și cu mediul nostru au virtuți curative.

Ca terapeuți am învățat să fim atenți la curgerea curentă a experienței pacientului, să avem încredere în procesul în desfășurare, fără a-l grăbi sau sufoca. În Gestalt-terapie, terapeutul încearcă să întâlnească pacientul acolo unde se află el în momentul prezent. Incearcă să îl înțeleagă pe pacient în lumea lui, nu să îl deturneze într-o direcție sau alta. 

În terapie pacienții nu trebuie să vorbească despre ceva, ci să experimenteze acel ceva. A experimenta înseamnă a trece prin, a învăța prin cunoaștere subiectivă, imediată. A experimenta presupune a încerca pur și simplu ceva nou, după cum spunea Yontef. Înseamnă a da viață emoțiilor, senzațiilor, gândurilor inconștiente, a te afunda într-o experiență imprevizibilă, printr-o nouă tehnică de experimentare.

Dacă este să ne întoarcem la teoria paradoxală a schimbării, care afirmă că schimbarea se produce atunci când încetăm să mai umblăm după himere, să devenim altceva decât ceea ce suntem, putem spune că terapia Gestalt nu este nici un caz o terapie centrată pe soluții. Maniera de lucru în Gestalt este mai degrabă experimentală, non-cauzalistă. Pune accentul pe context și relație, vede procesul terapeutic și schimbarea ca pe proces sinusoidal, non-liniar.

Bibliografie

1.Lynne Jacobs : Dialogue în Gestalt Theory and Therapy, 1989

2. Dialogic Relationship and Creative Techniques: : Are They on the Same Team?

3.Gary Yontef, Ph.D., ABPP and Friedemann Schulz, M.A., MFT Pacific Gestalt Institute,January, 2013

4. Yontef, G. & Jacobs, L. (2010, Gestalt Therapy. În Corsini, R. and Wedding, D (Eds.). Current Psychotherapies, 9th Edition, Chapter 10. Belmont, CĂ: Brooks/Cole-Thompson Learning. Pp 342-382.

5. Now for Next în psihoterapie-Abordarea Gestalt în societatea postmodernă, Margherita Spagnuolo Lobb, Editură Gestalt Books, Bucuresti 2014)

6.Learning through Gestalt and Shamanism-Michelle Corigan-Renewal, puting Gestalt into action, June2014.

7. Gerald Corey-Theory and practice of counseling and psychoterapy, Thomson Books, 2009.

8.  Gestalt Therapy -Excitement and growth în human personality, Frederick Perls, Ralph Hefferline&Paul Goodman, The Gestalt Journal Press, 1951.

9. What’s a Gestalt?-Gestalt Review , 17,2013-Stephanie Sabar

10. Sinele în terapia teoria Gestalt -Lee McLeod, june 1992, The British Gestalt Journal,2.

11. Psichoterapy.net-Ervin Polster on Gestalt Therapy, 2011

12. Gestalt therapy-a guide to Contemporary practice, Philip Brownell, Springer Publishing Company,2010.

13.Psihoterapie si consiliere Gestalt, Phil Joyce& Charlotte Sills, Editura Herald, 2006