Cele mai roditoare și mai bogate „salturi” în dezvoltare pe care le-am trăit în viața mea au survenit în urma unor zbateri interioare, a unor frământări și unui conflict interior, conflict care, odată înțeles și integrat, m-a împins către un mod nou de a fi în relație cu mine și cu lumea în care trăiesc.

De fapt, ceea ce am găsit la capătul acestei călătorii mai mult sau mai puțin dureroase, a fost în mod diferit de a menține un echilibrul viu între exigentele propriului sine și provocările și așteptările lumii din care fac parte-un mod prin care sa rămân în contact cu curgerea misterioasă a vieții și cu întinderea potențialului presimțit din interiorul meu.

Conflictul are la bază o ciocnire între tendințe și valori opuse. Dacă privim cu atenție, vedem ca în toate lucrurile din planul temporal exista perechi de contrarii: intre conștient și inconștient, bine – rău, viață – moarte, temporalitate – eternitate, lumină – întuneric, etc.

De fiecare dată când ieșim învingători în urma unui astfel de conflict creator, simțim cum o „poartă” nouă a sufletului se deschide, și ne simțim mai acordați cu Universul și conectați cu oamenii din jurul nostru, într-o responsabilitate, suferință și bucurie comune.

Depășirea unui conflict înseamnă a învață să acomodam, într-o sinteză coerentă, tendințe și nevoi distincte și opuse, fără a ignora nici una din părțile incluse în acest conflict.

A transcende acest conflict înseamnă a reuși sa menținem un echilibru între aceste tensiuni interne, făcându-le sa comunice într-un dialog cu sens. Ele aduc cu sine perspective noi, revigorante de a ne percepe pe noi înșine.

Într-un conflict de acest gen (adesea le asociem cu momentele de criză din viața sau etape noi din evoluția noastră)- generator de noi perspective și energii-, sunt cuprinse într-o bătălie intensă și sfâșietoare, pe de o parte, dorința noastră de a evolua și de experimenta ceva nou, și frica de a face un „salt” in necunoscut.

Orice nou început presupune o moarte simbolică a vechiului nostru Eu, inseamnă a ne îndepărta de la drumul cunoscut și bătătorit și a ne aventura pe poteca întunecoasa, nestrăbătută de nimeni înaintea noastră. Depresia, spre exemplu, presupune uneori o confruntare, în izolare, a acestei frici de moarte, o încercare de a regăsi identitatea din interiorul nostru și, ca atare, conține în sine un mare potențial de regenerare și îmbogățire a sufletului.

Criza existențială din momentele de schimbare este o chemare la aventură: aventura sufletului nostru în căutarea de sine. Dacă reușim sa cucerim și sa înfrângem această frica pe care conflictul dintre nou și vechi o aduce cu sine, și sa ne ridicam deasupra concepțiilor obișnuite despre viața, reușită, suferință, bine, rău-totalitatea nouă la care avem acces ne va răsplăti din plin cu un sentiment reînnoit de vigoare și bucurie.

M-am simțit de fiecare dată alinata la gândul ca suntem mult mai mult decât credem ca suntem, că ceea ce trăim este doar o fărâmă din ceea ce suntem cu adevărat sau își spune conștiința despre sine.

„Nimic nu se împlinește fără luptă” – William Blake