Fiecare dintre noi constituie in sine un epicentru de influenta, care reverbereaza mai slab sau mai puternic in spatiul social. Exista bineinteles persoane a caror forta de iradiere depaseste perimetrul familiei, al prietenilor, etc. Este spre exemplu cazul liderilor spirituali, politici, in jurul carora graviteaza uneori o intreaga umanitate. Dar in esenta, fiecare dintre noi trimite unde de influente in spatiul in care traieste, unde care se propaga imperceptibil si care se reconfigureaza de fiecare data in urma intalnirii cu ceilalti. Din acesta intalnire dinamica a noastra cu ceilalti se nasc tot felul de energii, care se transforma in permanenta si in urma carora fiecare dintre noi iese transfigurat. Dat fiind ca suntem fiinte unice, influenta noastra personala este valoroasa nu doar pentru noi, dar si pentru ceilalti.
Cred ca puterea si demnitatea noastra consta tocmai in aceasta unicitate a noastra. Si ca ne place sau nu, aceasta unicitate vine la pachet cu vocatia unui destin. Uneori incercam sa ne sustragem acestui destin propriu, refuzam sa raspundem chemarii individualitati noastre, cu pretul unor mari pagube sufletesti. Avem pe de o parte o responsabilitate fata de noi insine si in acelasi timp avem una fata de cei de langa noi. Din varii motive observam cum in jurul nostru exista din ce in ce mai multe persoane la care exista un clivaj puternic intre fiinta lor si imaginea sociala pe care si-au croit-o de-a lungul timpului. Persoane care si-au tradat propria natura, persoane care au ajuns sa se identifice in mod total cu o imagine colectiva, cu o ideologie, un crez religios autoimpus.
Un exemplu extrem al acestei rupturi dureroase intre sufletul personal si sufletul colectiv il constituie fanaticii, propagatorii intransigenti ai ideologiilor religioase. Acesti fanatici incearca sa se salveze din infernul pierderii sufletului lor individual, prin identificarea absoluta si inconstienta cu credinta intr-o idee sau alta. Remarc spre exemplu cum toti cei care au savarsit crimele din Paris sau cei care pun bombe in diverse locuri ale lumii, nu au un chip personal, nu au un destin personal. Ei nu mai sunt fiinte omenesti, ci sunt reductibili la o idee absurda, la un gest criminal. Exista o asemanare izbitoare intre acesti indivizi, fie prin absenta totala a unor ganduri si trairi sufletesti individuale, fie prin incrancenarea ideologica. Atitudinea este aceeasi, gesturile agresive sunt identice. Sunt cu totii aplatizati afectiv, saracia ideologica a nivelat in cazul lor orice gest, gand sau impresie subiectiva.
Uniformitatea inspaimantatoare sterge orice urma de umanitate, iar individualitatea este sacrificata in mod definitiv pe altarul unor imagini himerice si confuze despre Paradisul de Apoi si atingerea fericirii supreme. Acolo unde exista o discontinuitate atat de profunda intre dezvoltarea constiintei si inconstient se ajunge la o disociere. O fiinta disociata este un intreg spart, deformat. Cu cat fiinta este mai disociata, cu atat ea se indeparteaza de umanitate. In locul unei umanitati salvatoare se instaureaza tirania dizolvanta si asupritoare a unei idei, credinte colective. De aceea cred ca este esential pentru reabilitarea noastra ca fiinte umane, sa ne cultivam cu strasnicie posibilitatile individuale latente. Este vital sa fim fideli fata de noi insine, iar acesta fidelitate nu inseamna nimic altceva decat a veni intampinarea propriei vocatii, a da curs inclinatilor noastre naturale sanatoase.
Jung afirma la un moment dat ca „omul nu se poate debarasa de sine in favoarea unei personalitati artificiale, fara a fi pedepsit.” As adauga aici ca omul nu isi poate sacrifica propria fiinta, fara ca acest sacrificiu de sine sa nu ii implice la un anumit nivel si pe cei din jurul sau. Individualitatea si armonia cu sine, atentia acordata propriei interioritati ar trebuie sa constituie preocuparea fiecaruia dintre noi. Altfel spus, sa avem grija sa nu ne lasam confiscati si locuiti de ganduri, idei si sentimente imprumutate din afara. Pentru ca nimic bun nu poate inflori intr-o lume subnutrita sufleteste, nimic maret nu se poate naste dintr-o nediferentiere a Sinelui. Asist de fiecare data cu incantare si entuziasm la manifestarile individuale de bucurie, la articularea nuantata unui gand personal, la curajul cu care anumite persoane isi exprima deschis anumite trairi si sentimente personale dureroase, la valorificarea plenara a unor pasiuni personale, etc.
Ma simt privilegiata cand ma aflu in preajma unor asemenea oameni si intalnirea cu ei este intotdeauna hranitoare si revigoranta pentru mine. Poate unul dintre modurile cele mai rodnice prin care putem sa ne opunem unor irumperi de energii destructive este prin iesirea noastra dintr-o paralizie emotionala, din imobilitate mentala. Putem face asta daca incercam sa ne apropiem cat mai mult de centrul nostru subiectiv si incercam sa exploram cat mai mult rezervele noastre de vitalitate, care zac ascunse in fiecare dintre noi.