Ma minunez in continuare de efectul aproape magic și binefăcător al simbolurilor asupra psihicului nostru.

Oricât am încerca să le epuizam și le ” prindem” sensul ultim printr-o înțelegere discursiv-analitică, ele se sustrag înțelegerii noastre pur cognitive, creează o punte de legătură între conștient și inconștient, și continuă-atunci când suntem receptivi la ele și dispuși sa le auzim talcul-, să-și răsfrânga asupra sufletului nostru efectul vindecător, să oprească vâltoarea minții și sa ne conecteze cu ceva mai adânc, inexprimabil, enigmatic. Ne invita parcă la contemplație și smerenie față de orice lucru care nu-și devoaleaza sensul decât treptat, în cercuri concentrice. Ele ne vorbesc de realitatea mai amplă și insondabila a sufletului, care are nevoie, pentru a fi hrănit, de ceva mai mult decât explicații și clarificări unilaterale.

„Ca unificator al unor contrarii, simbolul este o totalitate care nu poate niciodată viza doar o capacitate a omului, de exemplu rațiunea sa, intelectul sau, ci privește întotdeauna și totalitatea noastră, atinge toate cele patru funcții ale noastre deopotrivă și le face sa vibreze. Simbolul are, ca” imagine „, caracteristica unei chemări și incita întreaga ființă a omului la o reacție globală.” Complex, arhetip și simbol în psihologia lui C. G. Jung-Jolande Jacobi