Mecanismele de aparare jaloneaza întreaga noastra viata psihica, pe de o parte ne protejeaza, pe de alta parte folosirea lor abuziva si nepotrivita ajunge sa ne blocheze evolutia interioara, sa ne structureze toate pattern-urile disfunctionale de interactiune cu ceilalti si sa ne obtureze accesul la Sinele nostru cel mai propriu.

Rezistentele pun în evidenta si fundeaza un paradox interesant, si anume acela ca aceasta puternica nevoie intrinseca a naturii umane de a se proteja pe sine pentru a face fata contextelor de viata celor mai tulburatoare si coplesitoare, intra în conflict cu o nevoie la fel de importanta din om, aceea de a se dezvolta, de a trai autentic si de a-si împlini natura lui esentialmente individuala. Rezistentele sunt niste strategii de aparare care, chiar si atunci când aparent împiedica dezvoltarea unei persoane si sunt cronicizate, continua sa ofere protectie persoanei si urmeaza tendinta homeostatica spontana a organismului de a încerca sa îsi mentina echilibrul, cu costuri de energie cât mai mici.

In Gestalt-terapie, rezistentele sunt întelese mai degraba ca mecanisme de adaptare, desemneaza acele strategii care permit supravietuirea într-un anume moment al existentei. Este drept ca ele se instaleaza si se perpetueaza adesea într-o maniera excesiva si rigida si devin anacronice si stânjenitoare. Ceea ce a fost util la un moment dat devine, prin folosirea lui automatizata si indistincta, o piedica în calea evolutiei si o maniera inflexibila de a raspunde cerintelor vietii. Dar într-o prima faza si ca întrebuintare spontana, rezistentele au un rol protectiv-adaptativ. Aceasta inhibare a ajustarii creative pe care le numim rezistente, atunci când sunt cronicizate, functioneaza contra tendintei naturale a organismului prin faptul ca, în loc sa fie caracterizate de fluiditate, spontaneitate si awareness, au mai degraba un caracter automat, sunt în parte inconstiente, împiedica dezvoltarea si maturizarea persoanei, ceea ce produce un dezechilibru si o stagnare pentru psihicul uman.

Dificultatea majora pe care aceste rezistente o aduc unei persoane, nu consta în faptul ca ar reprezenta o deviatie sau îndepartare de la o norma comuna, de la un etalon de normalitate si functionalitate intrapsihica postulate apriori, cât faptul ca ele ajung sa îngreuneze si mai mult sarcina de solutionare a problemelor cu care se confrunta o persoana la un moment dat. Rolul meu ca si terapeut consta în a-l ajuta pe pacient sa-si ajusteze mecanismele de aparare contextului de viata, sa le utilizeze constient si cu flexibilitate si, de asemenea, sa dizolve acele mecanisme atât de rigidizate care au devenit structura de caracter, dar nu în functie de un program prestabilit sau urmând ritmul meu ca terapeut, cât mai degraba în functie de disponibilitatea si ritmul de evolutie al pacientului.

În mod natural organismul va fi foarte selectiv cu tipul de hrana pe care îl primeste în mediul sau intern si pe care îl îngurgiteaza. Respinge ceea ce îi este nociv si asimileaza ceea ce este hranitor si de ajutor pentru buna lui functionare. Adaptabilitatea organismului si echilibrul acestuia sunt periclitate atunci când ceva blocheaza fie accesul la aceste nevoi, fie accesul la constientizarea acelor nevoi. Iar ceea ce obtureaza de multe ori buna functionare a organismului si fluiditatea functionarii lui se datoreaza utilizarii improprii de catre o persoana a unor mecanisme de aparare care au devenit reflexe pentru acea persoana.

În terapie, sa am incredere în procesul interior al unui pacient presupune sa il accept pe pacient asa cum este aici si acum, implica a fi empatica cu dificultatile cu care persoana se confrunta în prezent, fara sa ma grabesc sa ii îndepartez rezistentele si disfunctionalitatile. Incerc mai degraba sa integrez si sa tin cont de aceste blocaje in terapia cu pacientul meu, in lumina faptului ca ele au un rol protectiv în economia psihica a acelui pacient. Terapia este de fapt o forma de contact autentica, o intalnire dintre doua fiinte umane care actioneaza, ca un catalizator pentru noi experinete si, in consecinta, pentru schimbare.

Asimilarea noilor experiente de catre pacient, atrage dupa sine cresterea si dezvoltarea sinelui, largirea awareness-ului, ceea ce face persoana din ce în ce mai capabila de a absorbi experiente noi, îmbogatitoare, care sa îi extinda granitele acestui sine. Capacitatea unei persoane de a atinge contactul deplin în experientele pe care le traieste, contribuie direct la avea o viata ”rotunjita”, caracterizata prin vivacitate, spontaneitate si contact.

Ca o concluzie, rezistentele sunt privite în Gestalt nu atât ca mecanisme de aparare, ca forme patologice de a face fata presiunilor interne si externe, asa precum au fost privite ele mult timp în psihologie, ci mai degraba ca forme de blocaj în cadrul awareness-ului sau o alta forma de contact.